Dupa tot ce am vazut in service in ultimii ani, modelul Ford care vine cel mai des cu probleme la turbina este cel echipat cu motorul 1.6 TDCi. Acest motor este raspandit pe Focus, Fiesta, C-Max si chiar pe unele modele mai mari, iar turbina lui are cateva puncte vulnerabile care apar mai ales cand masina este condusa mult in oras sau cand schimburile de ulei sunt amanate. Nu este un motor rau, dar este foarte sensibil la intretinere.

Una dintre cele mai comune probleme la 1.6 TDCi este infundarea traseului de ulei. Acest motor are un sistem de filtrare destul de fin, iar daca uleiul nu este schimbat corect, apar depuneri care blocheaza partial alimentarea turbinei. Cand uleiul nu mai ajunge in debitul potrivit, lagarele turbinei se incing si incep sa se uzeze. La inceput apare doar un mic suierat, dar in cateva mii de kilometri se transforma intr-un fluierat clar, semn ca axul incepe sa joace.
Un alt fenomen foarte intalnit la acest model Ford este aparitia unui zgomot metalic la accelerari scurte. Multi soferi il confunda cu un sunet normal al motorului, dar de fapt este un semn ca lagarele turbinei sunt deja afectate. Cand uleiul isi pierde proprietatile sau cand filtrul nu este de calitate, temperatura creste in interiorul turbinei si apar micro-uzuri. Daca se continua mersul asa, paletele ajung sa se apropie prea mult de carcasa.
Ford – Modelul cu cele mai multe probleme la turbosuflanta
La multe Ford-uri cu 1.6 TDCi, am observat si frecvente pierderi de aer pe traseul de presiune. Furtunele se rigidizeaza odata cu varsta si fac microfisuri fix in zonele unde se indoaie cel mai mult. Masina trage greu, intra uneori in limp mode si se simte o lipsta clara de cuplu intre 1500 si 2500 rpm. Proprietarul crede ca turbina e pe moarte, dar de multe ori cauza initiala este un furtun obosit. Totusi, mersul asa forteaza turbina sa lucreze mai mult si grabeste uzura reala.
Un alt punct sensibil la acest motor este supapa de reglaj a turbinei. Pe unele masini, actuatorul incepe sa raspunda cu intarziere sau sa dea valori gresite. Asta face ca turbina sa ridice presiunea prea devreme sau prea tarziu. Soferul simte o ezitare clara, ca si cum masina „clipeste” cand incerci sa accelerezi. La tester se vede o diferenta mare intre presiunea ceruta si cea reala. Cand desfac turbina, gasesc adesea depuneri pe mecanismul de parghii.
Un simptom destul de specific pentru Ford 1.6 TDCi este fumul albastrui la accelerare dupa mers indelungat subturat. Multi folosesc masina predominant in oras, iar evacuarea se incarca de depuneri. Cand iese pe un drum liber si o accelereaza mai tare, turbina impinge ulei prin lagare, iar acesta arde partial pe evacuare. Daca fenomenul se repeta, turbina ajunge sa piarda ulei constant si uzura devine accelerata.
Recomandarea mea pentru cei care conduc Ford cu motor 1.6 TDCi este clara: schimbati uleiul la timp, folositi doar filtre bune, verificati traseul de presiune la fiecare revizie si evitati mersul excesiv subturat. Turbina da semne clare cand incepe sa oboseasca, dar multi ignora micile suierate sau micile ezitari. Daca interventia se face la timp, turbina se poate salva complet. Daca se continua mersul asa, rezultatul este aproape mereu acelasi: turbina trebuie reconditionata sau inlocuita.

